Schimbarea vine din interior

       Atunci când am făcut primii paşi spre a mă schimba, atunci când am hotărât că vreau să descopăr cine sunt şi ce vreau şi care este planul vieţii mele, în urmă cu un an şi ceva, primul lucru pe care l-am auzit şi care mi-a răsunat în minte este o frază a lui Mahatma Gandhi- "Fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume!"
       Credeam că viaţa mea spirituală este foarte bună, credeam că e suficient să merg la Liturghie în fiecare duminică şi de sărbători, să îmi spun rugăciunile dimineaţa şi seara, să mai merg la adoraţie din când în când....acest sentiment de mulţumire că fac tot ceea ce trebuie mă făcea să simt că sunt ok. Şi atunci, în momentele de criză legate de exterior, printre lamentări şi nemulţumiri, aşteptând mereu ca ceilalţi să-mi facă pe plac şi să se alinieze la ceea ce în mod egoist pretindeam eu, vine cineva şi-mi spune să fiu eu schimbarea pe care vreau s-o vad în lume, lângă mine, în mine, în cei dragi pe care îi criticam. Cum se poate face aşa ceva? Vreau iubire, e cazul să ofer iubire. Vreau respect? Ofer respect. Vreau abundenţă, e cazul să ofer mai mult, să dăruiesc mai mult ş.a.m.d.
       Primul pas spre schimbare a fost să pun la punct disciplina, ordinea în viaţa mea. Ştiu că am fost sfătuită la un moment dat, înainte de marea mea schimbare, să mă trezesc devreme în fiecare zi, să-mi schimb obiceiul de a lenevi în pat până târziu duminica şi de a petrece ore fără sens la TV sau calculator adoptând această nou obicei. Da, am făcut eforturi şi m-am trezit la ora 8 dimineata, dar se pare că nu a fost suficient. Atunci am învăţat că este absolut necesar să mă trezesc în fiecare zi la aceeaşi oră, şi ţinând cont că lucrez şi mă trezeam atunci a 6:30 în zilele lucrătoare, am ales să mă trezesc şi sâmbăta şi duminica la ora 6:30. A fost extrem de ciudat şi greu la început. Mama mea, obişnuită cu mine să mă trezesc târziu a cam început să-şi facă probleme şi păreri. Când mă gândesc acum la aceste lucruri încep să zâmbesc. Din acel moment, cu acea alegere, viaţa mea a început să se schimbe în bine.
       Dar, ce făceam oare aşa devreme?
Mi s-a spus o poveste, cum ca în fiecare dintre noi exista doi câini: unul alb şi unul negru. Şi în fiecare zi, între cei doi se dă o mare luptă. Întrebarea era: Cine câştigă? Ei bine, câştigă cel căruia i se dă de mâncare! Câinele negru este EGO-ul nostru, ceea ce ne face să mai lenevim în pat de la banalele 5 minute, până la ore în şir, este cel care ne împinge spre plăceri şi egoism, spre ceea ce îmi face bine mie, indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul meu, este ceea ce mă face să mă concentrez asupra a ceea ce AM ca si posesie, să am aşteptări de la alţii, orgoliul şi toate celelalte. Câinele alb este Sinele nostru autentic, este ceea ce noi suntem programaţi din veşnicie SĂ FIM. Şi atunci, întrebarea era, cum îmi hrănesc eu Sinele? Cu Rugăciune, meditaţie şi citirea Scripturii. Şi aşa, am reuşit să mă autodisciplinez, iar dificultatea de a mă ridica din pat la prima alarmă de trezire să transformat în alegerea de a muta ora de trezire la 6. Da...în fiecare zi la ora 6, pentru a-mi putea hrăni Sinele. N-a fost uşor. Am avut perioade în care îmi lăsam alarma să sune chiar şi de 3 ori la intervale de 5 minute până să mă ridic din pat. Apoi, am reuşit să corectez această recădere, fixându-mi obiectiv zilnic să mă ridic din pat imediat ce sună ceasul şi am reuşit.
       Am învăţat de la Sf. Tereza de Lisieux ce am de făcut imediat cum deschid ochii. Şi primul lucru pe care-l fac când mă ridic din pat este Actul de consfinţire la Preasfânta Inimă a lui Isus şi apoi la Inima Neprihănită a Mariei. Apoi mă încredinţez şi îngeraşului meu păzitor pentru ziua ce începe. Am avut însă multe probleme cu ora de culcare. Trezindu-mă atât de dimineaţă, nu prea mai puteam să stau trează pănă târziu, aşa cum obişnuiam. Mult timp mi-a trebuit să-mi fixez ora de culcare la 22:30. Acum e ora 23 şi încă scriu, dar azi mi-am asigurat şi o binecuvântată oră de somn la amiază. Acum, după un an, pot spune că face parte din mine acest program care m-a disciplinat şi mi-a adus mult bine. Sunt plină de energie dimineaţa şi am un somn odihnitor. S-a mai întâmplat de-a lungul timpului să fac şi excepţii, dar nu m-au ajutat prea mult, deoarece tot bioritmul meu era cam dat peste cap, şi culcatul după miezul nopţii şi trezitul mai târziu şi aici mă refer pănă la ora 8, mi-a dat dureri de cap, oboseală, anxietate, lipsă de chef..o stare generală de legumă. De aceea, atunci când primesc o invitaţie la o zi de naştere sau ceva, mă gândesc de două ori dacă chiar merită să fac acest efort. Dar ok, nu sunt robot. Atâta timp cât excepţiile nu devin obişnuinţe, totul e în regulă. Mai există factori care nu ţin de alegerea noastră, cum ar fi participarea la un curs la care programul se lungeşte până la miezul nopţii etc. Aleg să fac bine ceea ce fac şi restul se corectează. Dar din toate încercările pe care le-am avut, rugăciunea, meditaţia şi lectura la primele ore ale dimineaţii sunt cele mai eficiente.
       Vroiam să mai scriu şi cel de-al doilea obicei pe care mi l-am implementat la începutul schimbării mele, dar văd ca deja acest post este cam lung şi mi-am depăşit ora de culcare, aşa că sper să fiu inspirată şi mâine pentru a vă împărtăşi din inimă paşii pe care i-am făcut şi îî fac pentru a fi eu schimbarea pe care vreau s-o văd în lume. Toate acestea nu s-ar fi întâmplat fără voia lui Dumnezeu, care îmi trimite mereu îngeri pe pământ care mă ajută să cresc şi cărora le mulţumesc din inimă pentru tot! Recunoştinţa să prindă rădăcini adânci în inimile noastre!