miercuri, 6 iunie 2012

Ordine şi disciplină

       Scriam cu altă ocazie că în ceea ce priveşte schimbarea apărută în viaţa mea, un rol deosebit de important l-a avut şi îl are în continuare disciplina: în trezire şi culcare şi disciplină, sau mai bine spus perseverenţă în ceea ce priveşte programul dedicat lui Dumnezeu. Aici mă refer la programul obişnuit de rugăciuni/lecturi religioase/meditaţii.

       Azi dimineaţa am redescoperit ceva ce uitasem. La un moment dat am început să pun în practică ordinea de pe birou, planificarea lucrurilor la care trebuia să lucrez la locul de muncă, folosirea unei tehnici de creştere a productivităţii la locul de muncă. În fine...le-am abandonat, deoarece e mult mai simplu să rămân ceea ce am fost, să stau în zona mea de confort în care repet ceea ce am făcut toată viaţa. Şi totuşi, provocarea constă în implementarea obiceiurilor noi, pentru că ştim cu toţii ca ceea ce facem în mod repetat, ne defineşte, devine stilul nostru de viaţa. Şi, nu putem sa ne îmbunătăţim stilul de viaţă dacă nu adoptăm obiceiuri noi şi bune.

       Care credeţi că a fost primul lucru pe care l-am făcut în dimineaţa aceasta când am ajuns la birou?

       Mi-am făcut ordine pe birou, m-am eliberat de toate lucrurile care îmi dau senzaţia de dezordine, lucruri care-mi fac gândurile să fugă în altă parte, care mă împiedică să trăiesc prezentul.

       Am aflat ca primul pas pentru a-mi creşte productivitatea la locul de muncă este să-mi ordonez biroul. Putem spune şi mulţi spun că nu contează câte lucruri stochez pe birou atâta timp cât atenţia mea este îndreptată doar spre monitor. Teoretic, pare adevărat, dar practic nu este aşa.
Mintea noastră procesează cam 2000 de biţi de informaţii....deci, lucrurile pe care le constientizăm în mediul în care suntem, ceea ce vedem, ceea ce auzim, simţim, percepem.

       Subconştientul nostru procesează un pic mai mult... aproximativ 400 000 de biţi de informaţii, deci, cu siguranţă, în subconştient vom observa dezordinea din jurul nostru. Dar interesant este că pe noi ne interesează doar ceea ce ţine de noi. Eu lucrez la un birou care face parte dintr-o insula de 4 birouri şi chestia faină este că eu nu sunt deranjata în subconştient de dezordinea colegilor mei de insulă. Nu ţine de mine, nu depinde de mine....

       Acest deranj, este ca o sursă de poluare, de zgomot în interiorul nostru care ne introduce într-o stare de agitaţie şi ne crează gânduri dezordonate. Interiorul meu se reflectă în exterior...Dacă în interior e haos, aceasta se va vedea şi în afară şi vice-versa, dacă e haos în afară, o voi simţi şi în interior.

       Aşa că, mi-am mutat dosarele pe care nu le folosesc, ci doar le păstrez cu informaţii pe care le-am învăţat de când m-am angajat, am aruncat ceea ce nu am nevoie, mi-am mutat hartiile pe care le consult câteodată în sertar, cana mi-am pus-o tot în sertar şi o folosesc doar atunci când simt nevoia să mă hidratez, deoarece nu vreau să-i transmit minţii mele că sunt în faza în care nu am nimic de făcut, doar să stau să mă relaxey cu o ceaşca de ceai sau de apă în faţa mea. Sticla de apă mi-am pus-o sub birou şi am pastrat laptopul, monitorul, un caiet pentru notiţe (mi-ar prinde bine o agendă), pixul şi creionul. Telefonul e si el pe birou, dar stă pe silenţios. Mai am conectate căştile, pentru momentele de relaxare.

Biroul meu :)

       Mai am mult de lucru la capitolul planificarea activităţilor pe care le desfăşor în primul rând la locul de muncă, cât şi în restul zilei, în timpul liber. Dar, la fel cum nu putem mânca un elefant dintr-o înghiţitură, la fel şi schimbările mari se obţin făcând schimbări mici, dar perseverente.

       Şi, voi încheia, citându-mi un prieten deosebit: "Ia-o încet şi ţine-o tot aşa, numai nu te opri!"

2 comentarii:

  1. De cand astept sa mai fac si eu un comentariu! Te-am tot pandit, cand mai postezi ceva ca sa mai scriu si la tine pe blog, nu doar la mine...
    Chestia cu ordinea, e ceva ce - in mod special pe noi femeile - ar trebui sa ne preocupe, d'apoi cateodata...
    Mi-a placut citatul din final. Sti, e intr-adevar bine sa perseverezi incet, dar constant pentru ca eu cred ca initiativele si actiunile "fulgeratoare" se sting tot asa cum s-au si aprins, numai ca, uneori, mergem atat de incet incat chiar ne-am oprit avand falsa convingere ca suntem in miscare si nu intelegem de ce nu se intrevad rezultate (fie ele si foarte mici).

    Te imbratisez.
    Isus si Maria sa te ocroteasca!

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Daniela,

    Iti multumesc pentru comentariu si pentru ca "ma pandesti"... De mult imi doream sa incadrez in programul meu o postare pe blog, dar alte activitati au avut prioritate.
    Stii cum e cu actiunile fulgeratoare, scanteile care ne motiveaza pe moment? Ele intr/adevar dureaza putin, dar am invatat ca in fiecare zi, toti aveam aceeasi doza de vointa, pe care daca o canalizam spre lucruri bune, spre obiective care sa ne ajute sa facem acesti pasi mici si perseverenti, atunci sansa ca noi sa reusim este cu mult mai mare.
    Flacara aceea, scanteile, nu le putem pastra daca nu aprindem cu ele focul, lumanarea care sa arda in continuu. Practicand si implementand obiceiuri noi, bune, mentinem aprinsa aceasta flacara... Dumnezeu ne trimite cateodata scanteia. Daca noi nu o folosim ca sa aprindem focul...ramanem pe loc. Stii cum e zicala aceea din popor, ca Dumnezeu ne da, dar nu ne baga in traista :)
    Sunt absolut convinsa ca atunci cand facem pasi mici, ii vedem si ii simtim in interiorul nostru, pentru ca ne transformam.
    Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne intareasca vointa pentru a ne pune in miscare in mod perseverent.
    Si eu te imbratisez!
    Sa ai o zi binecuvantata!
    Si...multumesc inca o data!

    RăspundețiȘtergere