Ordine şi disciplină

       Scriam cu altă ocazie că în ceea ce priveşte schimbarea apărută în viaţa mea, un rol deosebit de important l-a avut şi îl are în continuare disciplina: în trezire şi culcare şi disciplină, sau mai bine spus perseverenţă în ceea ce priveşte programul dedicat lui Dumnezeu. Aici mă refer la programul obişnuit de rugăciuni/lecturi religioase/meditaţii.

       Azi dimineaţa am redescoperit ceva ce uitasem. La un moment dat am început să pun în practică ordinea de pe birou, planificarea lucrurilor la care trebuia să lucrez la locul de muncă, folosirea unei tehnici de creştere a productivităţii la locul de muncă. În fine...le-am abandonat, deoarece e mult mai simplu să rămân ceea ce am fost, să stau în zona mea de confort în care repet ceea ce am făcut toată viaţa. Şi totuşi, provocarea constă în implementarea obiceiurilor noi, pentru că ştim cu toţii ca ceea ce facem în mod repetat, ne defineşte, devine stilul nostru de viaţa. Şi, nu putem sa ne îmbunătăţim stilul de viaţă dacă nu adoptăm obiceiuri noi şi bune.

       Care credeţi că a fost primul lucru pe care l-am făcut în dimineaţa aceasta când am ajuns la birou?

       Mi-am făcut ordine pe birou, m-am eliberat de toate lucrurile care îmi dau senzaţia de dezordine, lucruri care-mi fac gândurile să fugă în altă parte, care mă împiedică să trăiesc prezentul.

       Am aflat ca primul pas pentru a-mi creşte productivitatea la locul de muncă este să-mi ordonez biroul. Putem spune şi mulţi spun că nu contează câte lucruri stochez pe birou atâta timp cât atenţia mea este îndreptată doar spre monitor. Teoretic, pare adevărat, dar practic nu este aşa.
Mintea noastră procesează cam 2000 de biţi de informaţii....deci, lucrurile pe care le constientizăm în mediul în care suntem, ceea ce vedem, ceea ce auzim, simţim, percepem.

       Subconştientul nostru procesează un pic mai mult... aproximativ 400 000 de biţi de informaţii, deci, cu siguranţă, în subconştient vom observa dezordinea din jurul nostru. Dar interesant este că pe noi ne interesează doar ceea ce ţine de noi. Eu lucrez la un birou care face parte dintr-o insula de 4 birouri şi chestia faină este că eu nu sunt deranjata în subconştient de dezordinea colegilor mei de insulă. Nu ţine de mine, nu depinde de mine....

       Acest deranj, este ca o sursă de poluare, de zgomot în interiorul nostru care ne introduce într-o stare de agitaţie şi ne crează gânduri dezordonate. Interiorul meu se reflectă în exterior...Dacă în interior e haos, aceasta se va vedea şi în afară şi vice-versa, dacă e haos în afară, o voi simţi şi în interior.

       Aşa că, mi-am mutat dosarele pe care nu le folosesc, ci doar le păstrez cu informaţii pe care le-am învăţat de când m-am angajat, am aruncat ceea ce nu am nevoie, mi-am mutat hartiile pe care le consult câteodată în sertar, cana mi-am pus-o tot în sertar şi o folosesc doar atunci când simt nevoia să mă hidratez, deoarece nu vreau să-i transmit minţii mele că sunt în faza în care nu am nimic de făcut, doar să stau să mă relaxey cu o ceaşca de ceai sau de apă în faţa mea. Sticla de apă mi-am pus-o sub birou şi am pastrat laptopul, monitorul, un caiet pentru notiţe (mi-ar prinde bine o agendă), pixul şi creionul. Telefonul e si el pe birou, dar stă pe silenţios. Mai am conectate căştile, pentru momentele de relaxare.

Biroul meu :)

       Mai am mult de lucru la capitolul planificarea activităţilor pe care le desfăşor în primul rând la locul de muncă, cât şi în restul zilei, în timpul liber. Dar, la fel cum nu putem mânca un elefant dintr-o înghiţitură, la fel şi schimbările mari se obţin făcând schimbări mici, dar perseverente.

       Şi, voi încheia, citându-mi un prieten deosebit: "Ia-o încet şi ţine-o tot aşa, numai nu te opri!"

Transformarea prin recunoştinţă

       Cel de-al doilea lucru pe care am învăţat să-l fac a fost să mă rog înainte şi după masă, să cer binecuvântarea lui Dumnezeu şi pentru un simplu măr pe care-l mâncam poate inconştient lucrând la calculator. A fost o noutate pentru mine să mă rog la masă. O făceam doar atunci când eram în mediul potrivit, cu anturajul potrivit, împreună cu ceilalţi. Este extraordinar câte mâini au muncit ca noi să consumăm hrana pe care o preparăm şi este atât de frumos să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru ea şi să-i cerem în mod tainic să binecuvânteze toate persoanele care au contribuit ca noi să mâncăm acea mâncare. E frumos să ne rugăm pentru cei care nu-i cunoaştem şi e foarte frumos sa ştim că există cu siguranţa în această lume măcar o persoană pe care nu o ştim şi care se roagă pentru noi.

       Dar despre banala apă? Am conştientizat noi vreodată faptul că avem apă potabilă din abundenţă, că avem apă caldă şi rece la robinet câtă vrem, la orice oră? În joia mare, m-a impresionat foarte mult la citirea evangheliilor momentul în care lui Isus îi era sete. Şi mă gândeam că eu nu ştiu ce înseamnă să-mi fie sete deoarece Dumnezeu mi-a dăruit apă din abundenţă, să mă bucur de gustul ei dulce şi proaspăt. Mai demult citeam într-o altă carte de penitenţa pe care o făceau unele persoane pentru sufletele din Purgator, şi anume răbdau sete pentru ele....şi cât bine au adus prin acest sacrificiu.

      Ieri s-a întâmplat să dau peste un film documentar "APA – Misterul cel mare"(Water – The Great Mystery) pe care vă las să-l descoperiţi singuri. Voi scrie doar ceea ce m-a impresionat.

       Apa are memorie!!!! Eu nu am ştiut până acum acest lucru. Se pare că moleculele de apă culeg toate informaţiile, gândurile şi sentimentele noastre şi le duce mai departe. Ei bine, aici are explicaţie calitatea apei. Mi-a plăcut şi am fost foarte impresionată de faptul că apa "bună" e formată din nenumărate cristale deosebit de frumoase, de genul fulgilor de nea, iar apa "rea" este complet diferită, urâtă chiar.

  
        De asemenea apa sfinţita are o formă a cristalelor deosebită şi perfectă şi apa care a "ascultat" muzică clasică are o formă foarte frumoasă. Rugăciunea şi recunoştinţa are un efect benefic asupra apei, sunt absolut fascinată de felul în care se transformă banala apă şi îmi pare rău că nu ştiu să exprim în cuvinte tot ceea ce simt.

În film se dădea exemplul unui călugăr care a fost închis în închisoare şi i se dădea doar o coajă de pâine şi o cană cu apă murdară pentru a se hrăni. În loc să se îmbolnăvească, călugărul primea suficientă energie şi vitalitate din această hrană mizerabilă prin simplul fapt că el se ruga puternic şi era recunoscător pentru ceea ce prime, iar apa murdară devenea curată şi hrănitoare. Asta mă face să mă gândesc la valoarea infinită a rugăciunii pentru masă şi îmi propun să fiu din ce în ce mai conştientă de apa pe care o beau şi care o folosesc de la robinet pentru că în primul rând, vreau să mă hrănesc cu cea mai bună şi dătătoare de viaţă apa, vreau ca acea apă să ştie că sunt recunoscătoare pentru ea, iar pentru apa care o folosesc de la robinet şi se scurge mai departe, vreau să-mi las amprenta...nu vrea să plece mai departe aşa cum vine. Dacă ea ţine minte, măcar să nu plece "urâtă" mai departe. Acum, îmi dau seama şi mai mult de puterea apei sfinţite de la Lourdes. Acolo a binecuvântat Mama noastră acea apă şi ea ţine minte acest lucru. Mi-ar place să văd forma cristalului acelei ape....cred că e într-adevăr foarte frumoasă.
       Doar 10 ml de apă sfinţită, poate schimba "forma" moleculelor de apa pentru 60 de litri de apă normală. Şi atunci, spune-ţi-mi, nu se merită să faci un gest atât de mic pentru o lume mai bună? Un simplu MULŢUMESC din inimă îmi asigură calitatea apei şi cred acest lucru. Creierul nostru este foarmat din 85% apă. Ce fel de apă avem în creier? O apă curată, frumoasă, sau una indiferentă? Corpul nostru este format din 72% apă. Ce fel de apă avem în corpul nostru şi cum influenţează acest lucru comportamentul nostru şi viaţa noastră de zi cu zi?

       Un simplu Mulţumesc schimbă totul. Recunoştinţa schimbă totul în viaţa noastră. Şi mă gândesc tot mai mult că putem să avem totul în jurul nostru cu adevărat transformat în bine şi în pur prin simpla rugăciune, prin cererea unei binecuvântări, prin exprimarea recunoştinţei...şi nu doar mâncarea şi apa, ci şi orice lucruşor pe care noi îl folosim, pe care l-am primit în dar de la Domnul, capătă valoare în El. În final, vă las cu o frumoasă meditaţie a recunoştinţei, a fratelui David Steindl-Rast. Cu cât devenim mai conţtienţi de comorile care ne înconjoară, pe care le avem, vom începe să fim fericiţi şi vom preţui tot. Viaţa este perfectă, aşa cum e...pentru că e voia lui Dumnezeu să fie aşa.

Mulţumesc pentru tot!
Mulţumesc din inimă!

Schimbarea vine din interior

       Atunci când am făcut primii paşi spre a mă schimba, atunci când am hotărât că vreau să descopăr cine sunt şi ce vreau şi care este planul vieţii mele, în urmă cu un an şi ceva, primul lucru pe care l-am auzit şi care mi-a răsunat în minte este o frază a lui Mahatma Gandhi- "Fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume!"
       Credeam că viaţa mea spirituală este foarte bună, credeam că e suficient să merg la Liturghie în fiecare duminică şi de sărbători, să îmi spun rugăciunile dimineaţa şi seara, să mai merg la adoraţie din când în când....acest sentiment de mulţumire că fac tot ceea ce trebuie mă făcea să simt că sunt ok. Şi atunci, în momentele de criză legate de exterior, printre lamentări şi nemulţumiri, aşteptând mereu ca ceilalţi să-mi facă pe plac şi să se alinieze la ceea ce în mod egoist pretindeam eu, vine cineva şi-mi spune să fiu eu schimbarea pe care vreau s-o vad în lume, lângă mine, în mine, în cei dragi pe care îi criticam. Cum se poate face aşa ceva? Vreau iubire, e cazul să ofer iubire. Vreau respect? Ofer respect. Vreau abundenţă, e cazul să ofer mai mult, să dăruiesc mai mult ş.a.m.d.
       Primul pas spre schimbare a fost să pun la punct disciplina, ordinea în viaţa mea. Ştiu că am fost sfătuită la un moment dat, înainte de marea mea schimbare, să mă trezesc devreme în fiecare zi, să-mi schimb obiceiul de a lenevi în pat până târziu duminica şi de a petrece ore fără sens la TV sau calculator adoptând această nou obicei. Da, am făcut eforturi şi m-am trezit la ora 8 dimineata, dar se pare că nu a fost suficient. Atunci am învăţat că este absolut necesar să mă trezesc în fiecare zi la aceeaşi oră, şi ţinând cont că lucrez şi mă trezeam atunci a 6:30 în zilele lucrătoare, am ales să mă trezesc şi sâmbăta şi duminica la ora 6:30. A fost extrem de ciudat şi greu la început. Mama mea, obişnuită cu mine să mă trezesc târziu a cam început să-şi facă probleme şi păreri. Când mă gândesc acum la aceste lucruri încep să zâmbesc. Din acel moment, cu acea alegere, viaţa mea a început să se schimbe în bine.
       Dar, ce făceam oare aşa devreme?
Mi s-a spus o poveste, cum ca în fiecare dintre noi exista doi câini: unul alb şi unul negru. Şi în fiecare zi, între cei doi se dă o mare luptă. Întrebarea era: Cine câştigă? Ei bine, câştigă cel căruia i se dă de mâncare! Câinele negru este EGO-ul nostru, ceea ce ne face să mai lenevim în pat de la banalele 5 minute, până la ore în şir, este cel care ne împinge spre plăceri şi egoism, spre ceea ce îmi face bine mie, indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul meu, este ceea ce mă face să mă concentrez asupra a ceea ce AM ca si posesie, să am aşteptări de la alţii, orgoliul şi toate celelalte. Câinele alb este Sinele nostru autentic, este ceea ce noi suntem programaţi din veşnicie SĂ FIM. Şi atunci, întrebarea era, cum îmi hrănesc eu Sinele? Cu Rugăciune, meditaţie şi citirea Scripturii. Şi aşa, am reuşit să mă autodisciplinez, iar dificultatea de a mă ridica din pat la prima alarmă de trezire să transformat în alegerea de a muta ora de trezire la 6. Da...în fiecare zi la ora 6, pentru a-mi putea hrăni Sinele. N-a fost uşor. Am avut perioade în care îmi lăsam alarma să sune chiar şi de 3 ori la intervale de 5 minute până să mă ridic din pat. Apoi, am reuşit să corectez această recădere, fixându-mi obiectiv zilnic să mă ridic din pat imediat ce sună ceasul şi am reuşit.
       Am învăţat de la Sf. Tereza de Lisieux ce am de făcut imediat cum deschid ochii. Şi primul lucru pe care-l fac când mă ridic din pat este Actul de consfinţire la Preasfânta Inimă a lui Isus şi apoi la Inima Neprihănită a Mariei. Apoi mă încredinţez şi îngeraşului meu păzitor pentru ziua ce începe. Am avut însă multe probleme cu ora de culcare. Trezindu-mă atât de dimineaţă, nu prea mai puteam să stau trează pănă târziu, aşa cum obişnuiam. Mult timp mi-a trebuit să-mi fixez ora de culcare la 22:30. Acum e ora 23 şi încă scriu, dar azi mi-am asigurat şi o binecuvântată oră de somn la amiază. Acum, după un an, pot spune că face parte din mine acest program care m-a disciplinat şi mi-a adus mult bine. Sunt plină de energie dimineaţa şi am un somn odihnitor. S-a mai întâmplat de-a lungul timpului să fac şi excepţii, dar nu m-au ajutat prea mult, deoarece tot bioritmul meu era cam dat peste cap, şi culcatul după miezul nopţii şi trezitul mai târziu şi aici mă refer pănă la ora 8, mi-a dat dureri de cap, oboseală, anxietate, lipsă de chef..o stare generală de legumă. De aceea, atunci când primesc o invitaţie la o zi de naştere sau ceva, mă gândesc de două ori dacă chiar merită să fac acest efort. Dar ok, nu sunt robot. Atâta timp cât excepţiile nu devin obişnuinţe, totul e în regulă. Mai există factori care nu ţin de alegerea noastră, cum ar fi participarea la un curs la care programul se lungeşte până la miezul nopţii etc. Aleg să fac bine ceea ce fac şi restul se corectează. Dar din toate încercările pe care le-am avut, rugăciunea, meditaţia şi lectura la primele ore ale dimineaţii sunt cele mai eficiente.
       Vroiam să mai scriu şi cel de-al doilea obicei pe care mi l-am implementat la începutul schimbării mele, dar văd ca deja acest post este cam lung şi mi-am depăşit ora de culcare, aşa că sper să fiu inspirată şi mâine pentru a vă împărtăşi din inimă paşii pe care i-am făcut şi îî fac pentru a fi eu schimbarea pe care vreau s-o văd în lume. Toate acestea nu s-ar fi întâmplat fără voia lui Dumnezeu, care îmi trimite mereu îngeri pe pământ care mă ajută să cresc şi cărora le mulţumesc din inimă pentru tot! Recunoştinţa să prindă rădăcini adânci în inimile noastre!

Facebook again? Neah....

Am intrat in aceasta seara pe facebook.
5 mesaje, 22 de cereri de prietenie si 39 de notificari.
Sincer, totul a ramas cum l-am lasat. Chiar nu m-au incalzit cu nimic aceste cifre, si nici continutul lor.
In schimb, surpriza mare...un prieten si-a dezactivat contul cam in aceeasi perioada in care eu am ales sa nu-l mai folosesc.
Da, am intrat in aceasta seara....
Nu, nu l-am dezactivat....poate mai astept ceva, sper ceva? Hmmmm...chiar nu stiu.
Si...nu...chiar nu voi reveni la obiceiul de a-l frecventa :)

Cristos a inviat!

Ultima zi de post

Ma gandeam ce sa scriu acum, la sfarsit de post?
Din cele 3 renuntari pe care mi le-am propus, am reusit sa ma tin doar de doua dintre ele. Postul de facebook a fost o alegere importanta pe care ma bucur ca am dus-o la capat, fara probleme, fara abateri, fara chin :)
La fel cum prima renuntare, in timp,prin perseverenta, a devenit un obicei, ceva usor de tinut, un stil de viata, sper sa implementez si acest post de facebook sau de alta forma digitala care ma acapareaza si prin perseverenta, sa il fac un stil de viata.
Imi pare rau ca n-am reusit sa ma tin de a treia renuntare. Este o mare provocare pentru mine acel lucru, dar, ma incred in Cel caruia ii ofer micile mele renuntari.
Si acum va veti intreba ce voi face maine? Credeti ca dupa ce ma voi trezi voi deschide disperata calculatorul pentru a accesa site-ul de socializare?
N-o voi face, pentru ca am planuri pentru maine. Solutia pentru deprinderi bune este sa ne facem mereu planuri, obiective pe care sa le indeplinim in ziua urmatoare.
Sunt linistita acum si ma bucur nespus de mult de faptul ca am tinut acest post de facebook in comuniune cu o draga prietena a mea care a inteles si ea ca se poate trai fara facebook. Ea isi propune sa acceseze site-ul de 2-3 ori pe saptamana.
Eu nu mi-as propune sa accesez site-ul de "n ori" pe saptamana, pentru ca suna ca un obiectiv, ca o norma, ca pe ceva ce trebuie indeplinit. Ideea e sa nu imi umplu din nou mintea cu gunoaie, cu idealul vietilor altora.
Nu stiu la ce sa ma astept, dar, cred ca e necesar sa fim cumpatati in tot.

Harurile si iubirea lui Cristos sa coboare in inimile voastre pentru a avea curaj si voi sa pasiti contra curentului!
Cristos a inviat!

Cum trebuie să fie o fată creştină?

(pictura este realizată de Cristina Iotti - "La ragazza col foulard a pois" ,2009)

Vă transmit un fragment dintr-o frumoasă carte scrisă de Anton Moisin - Episcopul Ioan Suciu în care autorul a redat scrisori şi învăţături ale Episcopului martir greco-catolic, episcopul tinerilor cum mai este cunoscut.
Preasfinţitul Ioan Suciu ne învaţă în cuvinte simple, dar profunde cum trebuie să fie o fată creştină. oare mai suntem capabili să punem în practică aceste valori în societatea bolnavă a zilei de azi?
Eu cred şi sper ca DA, se poate!
Să avem curaj să mergem împotriva curentului, să fim noi schimbarea pe care o vrem în lume!

"Este o întrebare pe care mulţi nu şi-o mai pun în aceste vremuri de grabnică disoluţie morală, în care femeile cu adevărat creştine în mentalitate şi în comportare sunt tot mai rare. Şi totuşi, Cristos este acelaşi ieri şi azi, iar ceea ce cere El unei fete demne să-l urmeze nu s-a schimbat cu nimic de două mii de ani încoace. Ceea ce El cere, tălmăceşte astfel Ep. Ioan Suciu:

„Stilul tinerei fete este virtutea:
în mers: modestia,
în vorbă: măsura,
în bucurie: zâmbetul,
în durere: liniştea,
în calomnie: tăcerea,
în răzbunare: fapta bună,
în ispită: rugăciunea,
în iubire: stăpânirea de sine,
în muncă: cântecul,
în cădere: ridicarea,
în bine: stăruinţa.”

O fată care iubeşte îşi poate verifica autenticitatea iubirii ei dacă se roagă pentru acela pe care îl iubeşte: „Rugăciunea este un semn al iubirii...”
Pentru o asemenea iubire este înălţătoare:
„Iubirea până la rugăciune este mare, de aceea ridică sufletul aceluia pe care-l iubeşte”
Iubirea care priveşte mai ales spre sufletul fiinţei iubite este adevărata iubire, nu aceea împătimită doar de trup.
Dintre toate calităţile cerute unei fete creştine, cea mai importantă – exceptând fecioria, fără de care însăşi noţiunea de fată îşi pierde sensul – şi care le înglobează oarecum pe toate celelalte (bunătate, gingăşie, devotament etc.) este modestia. Ce înţelegem prin ea?”După cum arată şi numele, este o virtute, o însuşire de a păstra o anumită măsură, la toate.” Ea se compune dintr-o „modestie aşa numită interioară, care constă din aceea că ne ţinem la locul ce ni se cuvine, înaintea lui Dumnezeu” şi o modestie exterioară, a comportamentului, anume „modestie în priviri, modestie în vorbă, modestie în mâncare şi băutură, modestie în râs, modestie în gesturi, modestie în ţinută, modestie în umblet, modestie în sfârşit în toate mişcările şi în toate actele dirijate de ea”. Cu alte cuvinte, tinerele (dar nu numai ele, ci toţi oamenii) sunt chemate deopotrivă la modestie sufletească şi la modestie trupească. Fiinţa umană în integrabilitatea sa – trup şi suflet – trebuie să se îmbrace în modestie. Pentru fete, modestia are o însemnătate aparte şi prin aceea că le conferă o nobleţe de neatins altfel: „Modestia este, pentru o fată, ca un fel de mantie regală”. Sf. Ambrozie merge mai departe spunând: „Este ceva din Dumnezeu”. Într-adevăr, dacă privim în vieţile sfinţilor, nu găsim una măcar din care modestia să fi fost absentă. Însuşi Cristos – Dumnezeu adevărat şi Om adevărat a dat exemplu elocvent: „Modestia era virtutea favorită a Domnului, a Sfintei Fecioare şi a tuturor sfinţilor, fără nici o excepţiune. (...) Dacă e vorba de sfinţi nici unul nu este care să n-o fi practicat”. De ce este importantă modestia? Din două motive principale: mai întâi „te apără de-o mulţime de greşeli, mai ales de cele împotriva curăţeniei”, iar apoi „aduce cu sine multe şi preţioase avantagii, între care şi pacea lăuntrică, precum şi stima şi bunăvoinţa celor din jur”. Prin ce mijloace putem ajunge să practicăm modestia? Prin 5 mijloace:
• „amintirea prezenţei lui Dumnezeu”,
• „gândul la pilda lui Isus”,
• „meditaţia bine făcută”,
• „rugăciunea statornică” şi
• „eforturi neîncetate de a o însuşi”.

Cum trebuie să arate o fată modestă? Iată răspunsul dat într-o lucrare franceză:

„O icoană a acestei virtuţi.
1. A ţine capul, puţin aplecat înainte; a nu-l întoarce, când într-o parte, când într-alta.
2. Ochii, asemenea, cu privirea îndreptată puţin în jos, serioşi, binevoitori, deci nu rătăcitori şi curioşi, nici trişti sau mânioşi.
3. Fruntea senină, nu încreţită şi prea îngrijorată de ceva, cum e, de obicei, la persoanele ce se frământă, poruncesc sau amenintă.
4. Gura, buzele, nici prea afectat închise, nici prea deschise.
5. În conversaţie să nu fii nici prea tăcută, dar nici atât de guralivă încât să nu laşi pe alţii să ajungă la cuvânt. Nu vorbi nici prea repede, nici prea rar; nici prea încet, nici prea tare.
6. Mersul să nu fie afectat. Să fie uşor, măsurat, grav, cuviincios, zice Sf. Ambrozie.
7. Şezând, să se evite o postură molatecă, trândavă, necuviincioasă, precum şi îndepărtarea prea tare a picioarelor sau încrucişarea lor; asemenea şi întinderea dezordonată a braţelor.
8. Să se evite şi râsul prea zgomotos, deoarece este întotdeauna nepotrivit şi nedemn pentru o fată.
9. Ţinută potrivită şi la masă. A nu mânca nici prea lacom, nici prea încet.
10. În sfârşit, a se avea grijă ca toate miscările braţelor, ale mâinilor sau ale picioarelor, să fie potrivite şi demne de a servi de pildă pentru toţi.”

O tânără creştină trebuie să se conducă după principii creştine şi să-şi exercite voinţa în a nu se abate de la ele. Ep. Ioan Suciu se adresează astfel fiecărei fete:
„Cunoşti duşmanul voinţei tari şi stăpânitoare? Ţi-l spun: Capriciul, această ciudăţenie a firii, în urma căreia vânturile te mişcă aşa cum vor ele, te bat, te învârt, te poartă după voia lor. Nu ceda capriciului, este prima poruncă a voinţei care trebuie să reziste. Nu lua hotărâri în urma impresiunilor momentului, în urma stărilor sufleteşti pline de emoţii şi nestabile. Să ai câteva principii pentru care să lupţi necontenit şi de la care să nu te abaţi nici moartă. Voinţa unei fete este un lucru fragil şi nestatornic. Întăreşte-o prin jertfe, prin mortificaţia de fiecare zi. Voinţa se oţeleşte în lucruri mărunte. Să înveţi să şezi corect, să mergi drept, să mănânci după regula buneicuviinţe, să taci la vreme, să te scoli la ora fixată etc.”

De la o asemenea bază trebuie să pornească în viaţă o tânără creştină: de la virtuţi, modestie, şi principii creştine."

Au trecut 5 saptamani

Mai sunt 2 saptamani pana la Pasti. Rezist eroic fara facebook. Lipsa informatiilor despre prietenii mei nu ma deranjeaza. Persoanele carora le pasa intr-adevar de mine m-au cautat.
Tentatia cea mare pentru a accesa site-ul de socializare este curiozitatea de a vedea ce s-a mai intamplat pe "wall"-ul meu, sa vad poze de la diverse activitati la care am participat si pe care nu le-am primit pe alta cale.
Merg pana la capat...si apoi? Nu stiu inca.